
Urmăriți etapele transformării acestei proprietăți.
Timeline
Procesul nostru de renovare, pas cu pas
Durată Totală
16 săptămâni
Perioada
iunie 2025 - octombrie 2025
iunie 2025
Achiziționarea proprietății
iunie 2025
Debarasare mobilier vechi și curățare la etajul 8
iulie 2025
Schimbare instalație electrică, refacere instalație termică, pregătire circuit AC
august 2025
Decopertare, tencuială, gletuire, șapă autonivelantă
august 2025
Hidroizolație, placare gresie și faianță, duș walk-in
septembrie 2025
Lavabilă, tapet, parchet, uși, mobilare parțială
octombrie 2025
Montaj iluminat, perdele, curățenie finală
Dacă ați aruncat o privire peste portofoliul nostru, probabil v-ați dat seama că avem o slăbiciune pentru cartierul Gheorgheni. Locuim aici, investim aici, pe cât posibil. Să zicem că acesta este sweet spot-ul nostru.
Poate tocmai de aceea am insistat cu achiziția acestui apartament, chiar dacă au existat momente tensionate în care eram la un pas să renunțăm. Doi frați și o agenție imobiliară — nu mai are rost să intrăm în detalii.
Pe lângă cartier, ne-a cucerit priveliștea de la etajul 8 iar orientarea sud-estică a fost un mare plus, aducând multă lumină naturală.
✓ izolarea termică a blocului
✓ balconul de aproximativ 7 mp
✓ centrala termică relativ recent schimbată
Starea la momentul achiziției era cea cu care suntem obișnuiți: finisaje clasice. Dar asta nu ne sperie. Din contră, tocmai de aceea le alegem. Ne place să refacem totul până la nivel de instalații, pereți, amenajare, nu doar un strat de lavabilă și un parchet schimbat.
Înainte de a ne apuca efectiv de renovare, a trebuit să debarasăm spațiul. Cred că partea cea mai grea nu a fost renovarea în sine, ci să ne debarasăm de toate "amintirile" lăsate în urmă de foștii proprietari 😅 Și totul… la etajul 8!
• Instalația electrică a fost schimbată
• Instalația termică a fost refăcută complet
• Circuitul pentru aerul condiționat a fost pregătit, în cazul în care viitorul proprietar își va dori montarea lui
• Traseele pentru încălzire au fost trecute prin șapă — nu voiam țevile acelea aparente, total inestetice
• Decopertare completă a zugrăvelilor și tencuielilor vechi
• Refacerea tencuielii în zonele degradate
• Îndreptarea și aducerea pereților la planeitate
• Armare cu plasă din fibră de sticlă
• Montarea colțarelor pentru muchii drepte sau arcade
• Gletuire în mai multe straturi (încărcare + finisaj)
• Șlefuire și amorsare pentru finisaje durabile
• Turnare șapă autonivelantă
• Hidroizolație în baie
• Integrarea unui sistem complet de iluminat cu LED
• Aplicare lavabilă și tapet decorativ
• Placare baie cu gresie și faianță
• Realizare suport TV din rigips, cu iluminat LED integrat
• Montaj parchet
• Montaj uși de interior
• Mobilare parțială a apartamentului
• Montaj corpuri de iluminat
• Montaj perdele și draperii
• Curățenie finală
Bucătăria a fost una dintre cele mai provocatoare zone ale proiectului. 3 din 4 colțuri aveau țevi, ceea ce limita semnificativ poziționarea mobilierului și afecta estetica. Le-am mascat complet cu rigips.
În plus, centrala trebuia încorporată, fără să îi schimbăm poziția – o condiție obligatorie. Pentru a păstra accesul facil la centrală, dar și un design curat, am ales o hotă de 38 cm în locul uneia clasice de 50–60 cm.
Am pornit de la zero și am reproiectat complet tot spațiul. Traseele au fost reconfigurate pentru un aspect cât mai clean, iar hidroizolația ne-a permis să renunțăm la cadă în favoarea unui duș walk-in.
Am optat pentru o oglindă ce pornește din tavan, fiindcă ne plac oglinzile mari în băi mici. O oglindă amplă deschide vizual spațiul, iar mobilierul suspendat ales asigură depozitare practică fără să încarce zona.
Ne bucurăm mult de alegerea parchetului tip chevron, același pe care l-am folosit în tot apartamentul, cu excepția băii. Este elementul care a legat spațiile între ele și parcă a adus și mai multă căldură. Alături de tapet, a contribuit decisiv la atmosfera finală a dormitorului.
La final, putem spune că în acest apartament totul s-a schimbat… mai puțin priveliștea superbă, care ne-a cucerit din prima clipă.
Explorați transformarea completă prin colecția noastră de imagini înainte și după.





















Lista completă, extrasă din amenajarea reală: finisaje, mobilier, iluminat și decor, organizate pe camere.
Vezi lista de produsehomestyling.ro